„Titus Andronicus este o piesă de teatru cu 16 crime, dintre care 12 sunt reprezentate pe scenă, cu 4 mutilări îngrozitoare ale membrelor, un viol (ori 2 sau 3, în funcţie de cum socotiţi), o moarte prin ardere de viu, cel puţin un caz grav de boală psihică şi un caz de canibalism – în medie, 5,2 atrocităţi în fiecare act sau 1 caz de cruzime la 97 de replici. În acest mod s-ar transmite esenţa piesei sau dacă doriţi să o formulăm altfel: aşa se comportă, de fapt, omul, atunci când îşi permite să dea frâu liber voinţei sale libere.

Tânărul Shakespeare ne conduce într-o lume cu modele de conduită arhaice şi arhetipale, condiţionate de pierderea normelor juridice, morale şi etice; faptul de a privi dincolo de perspectiva noastră personală ne va confirma că brutalitatea, cruzimea, răzbunarea, corupţia şi abuzul de putere sunt transformate într-o banalitate a cotidianului şi sunt considerate drept o realitate aproape firească.

Piesa de faţă nu se pretează interpretărilor psihologice, iar acumularea treptată a cruzimilor pare mult prea neverosimilă. Faptul că atrocităţile ţin atât de latura odioasă a omului, cât şi de cea fascinantă a acestuia, îi conferă un farmec aparte piesei şi reprezentării acesteia pe scenă.

Şi să nu uităm: Shakespeare nu este niciodată corect din punct de vedere politic!”

(Charles Muller/Andreas Wagner)