Spectacolul Porno : Teatrul National Cluj Napoca

de András Visky
traducere de Andrei Dósa

regia şi scenografia: Răzvan Mureșan
asistent de scenografie: Radu Lărgeanu
video: Marius Mureșan
maestru de lumini: Jenel Moldovan

Distribuţia:
Alexandra Tarce
Irina Wintze
Miron Maxim
Ruslan Bârlea
Cosmin Stănilă
Radu Dogaru
Radu Lărgeanu

regia tehnică: Mădălina Mânzat
operatori lumini: Andrei Mitran
operator sunet: Vlad Negrea
proiecții video: Vasile Crăciun

Piesa a apărut dintr-o constrângere interioară de a mă elibera de o experienţă trăită împreună cu nevastă-mea, de a scrie despre pornografia politică, adică acea ambiţie demonică a politicului să-i devii în totalitate o proprietate, un obiect neînsufleţit, adică o unealtă a apoteozei nimicului. Există, se pare, şi un orgasm politic inconfundabil, o onanie a puterii în sine, care se complace în a poseda, a stăpâni, şi în a fi venerat de cei care semnează pactul mefistofelic cu ea. Atunci când am scris piesa a născut în mine o revelaţie eliberatoare, astfel încât să îmi dau seama că porunca „Să nu furi” se referă în primul rând la înstrăinarea unei persoane: adică a priva pe cineva de libertatea lui proprie, care, adică libertatea, nu este niciodată un „singular”, ci un „plural” al comuniunii esenţiale.András Visky